Petitie: "Vrem scaderea pretului la gaze"
- Citeste petitia
- |
- Semneaza petitia
- |
- Semnaturi (245)
- |
- Discutii, Comentarii (3)
- |
- Stiri (0)
urmatorul link: http://www.petitieonline.ro/petitie/24153044
Vrem scaderea pretului la gaze
01/05/2009
Categorie: Guvernare, administrativ, Social.
Utilizatorii casnici din România plătesc, în momentul de faţă, unul dintre cele mai ridicate tarife pentru gazul natural din Uniunea Europeană, în contextul unei puteri de cumpărare mult mai mici a românilor, în raport cu media statelor europene. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care peste 65% din necesarul naţional de gaz este asigurat din resurse naturale interne, iar restul, în completare, prin import.
În cursul anului 2008, fostul cabinet, a permis ca ANRE să modifice, într-un mod total netransparent, modalitatea de calcul a consumului, prin renunţare la sistemul preţ/1.000 m3, şi trecerea la modalitatea bazată pe puterea calorică superioară. Aceasta din urmă a fost manipulată de aşa natură (temperatura de calcul şi coeficienţii tehnici specifici), încât consumatorul final este net prejudiciat.
La aceasta se adaugă şi faptul că cea mai mare parte a contoarelor de gaz au erori mult mai mari decât +/-1,5%, încă în faza de control metrologic, ceea ce aduce un surplus de cost consumatorului.
De asemenea, preţul plătit de consumatorul casnic este profund afectat şi de modalitatea de calcul a „coşului gazelor”, în care ponderea gazelor de export, mult mai scumpe, este mult mai mare decât cea provenita din resurse interne.
Nu trebuie uitat că, fostul cabinet a încălcat grav chiar unul dintre contractele de privatizare încheiate de statul român. În contractul de privatizare a celui mai important distribuitor naţional din România, Distrigaz, cumpărătorul francez se obliga ca cel puţin 5 ani, adică până în 2010, să nu majoreze preţul gazelor, ci chiar să diminueze tariful de distribuţie cu 15%. Lucru care nu s-a întâmplat. Din anul 2006 şi până iulie 2008 preţurile de producţie, de distribuţie şi transport au fost succesiv modificate, în sensul creşterii, astfel încât, coroborat cu cele spuse mai sus, s-a ajuns la situaţia anormală ca utilizatorul casnic din România să plătească un preţ cu aproximativ 25% mai mare decât ceilalţi cetăţeni europeni.
Un exemplu cât se poate de ilustrativ de exploatare a consumatorului captiv este profitul reportat de Romgaz pentru anul financiar 2007, de aproximativ 250 milioane de euro.
Pentru verificarea şi soluţionarea ilegalităţilor precizate mai sus, in Camera Deputatilor din Parlamentul Romaniei s-a propus constituirea unei comisii de anchetă.
Ajutati-ne sa ii ajutam pe cei care vor sa schimbe ceva!
Autor: autorul a ales ca aceasta informatie sa nu fie publica